Despre reincarnare

Nu. Nu e gluma. E pe bune.

Reincarnarea este conceptia conform careia sufletul (sau elementul psihic ori corpul subtil) isi insuseste in fiecare existenta succesiva un trup diferit.

Memoria trecutului se bazeaza pe senzatia de deja-vu, aceasta impresie fugitiva de a fi trait in alta parte alte existente, ca o memories tranie a trecutului care ar mocni in strafundurile noastre. Este sentimentul avut in fata unui loc cu totul necunoscut, de a-l fi vizitat deja, intr-o alta viata, sau in fata unei persoane la fel de necunoscute. Copilaria pare a fi varsta ideala pentru manifestarea trecutului ingropat, chiar inainte de lumea reflectiei pur rationale sa sufoce aceste amintiri "instinctive". Copiii incep sa cante la pian melodii pe care se pare ca nu le-au invatat niciodata sau vorbesc limbi straine mediului lor (fenomenul se numeste xenoglosie).

Multi oameni au sentimentul ca doar ipoteza reincarnarii poate explica nedreptele inegalitati ale existentei. Hinduismul si budismul ofera o explicatie care pare convingatoare. Ne reincarnam in functie de existentele noastre anterioare. Pentru o conduita buna in aceasta viata primim o renastere buna. Analog, o purtare rea atrage o reincarnare jalnica. Ciclul renasterilor nu va inceta decat atunci cand acest lant al cauzelor si efectelor va fi intrerupt.

Ordinea divina s-ar restabili, astfel, rapid, caci cel care tortureaza ar sti ca va fi torturat la randul sau intr-o alta viata, daca nu chiar in cea prezenta, printr-o justa rasturnare a situatiilor. Aceasta ar fi Legea Dreptatii, exprimata de cei vechi prin dictonul ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. Cei debusolati de inegalitatile acestei vieti pot intelege, astfel, in mod clar, ca vor culege ceea ce au semanat. Soarta mea actuala nu este rodul unei conjuncturi intamplatoare aflate sub semnul nesansei, ci al gradului de purificare si realizare a omului interior din mine.