Lucian Blaga

In randurile rarite ingrijorator, ale cantaretilor simtirii noastre de astazi, fii binevenit, tinere Ardelean!

Asa a fost salutat de Nicolae Iorga dupa aparitia, in 1919, a volumului intitulat Poemele luminii, intr-un moment in care literatura romana din zona Transilvaniei era practic absenta.

Probabil cel mai cunoscut scriitor si filosof ardelean, Lucian Blaga s-a nascut pe 9 mai 1895 la Lancram, langa Sebes (jud. Alba), fiind al noualea copil al unei familii de preoti. Asa cum descrie in Hronicul si cantecul varstelor, nu a vorbit pana la varsta de 4 ani, motiv de ingrijorare pentru mama lui. Aceasta absenta a cuvantului voita s-a incheiat la 4 ani, cand a terminat de descifrat secretele limbii romane, dupa care a vorbit fluent, fara stalciri ale cuvintelor.

Primele clase le-a facut in Sebes (la scoala primara germana), liceul in Brasov (Liceul "Andrei Saguna"), facultatea in Sibiu si Oradea (Facultatea de Teologie), finalizata cu o licenta in 1917, iar doctoratul in filosofie la Universitatea din Viena.

In 1919 publica la Sibiu placheta de versuri "Poemele luminii", care prefigura sistemul sau filosofic unic in lume. Doua concepte filosofice originale l-au facut renumit: cunoasterea luciferica si cunoasterea paradisiaca. Cunoasterea paradisiaca, de tip logic, rational, se revarsa asupra obiectului cunoasterii si nu-l depaseste, vrand sa lumineze misterul pe care astfel sa-l reduca. Cunoasterea luciferica nu are drept scop lamurirea misterului, ci sporirea lui si totodata "Cunoasterea luciferica provoaca o criza in obiect, criza in sensul unei despicari care rapeste obiectului echilibrul launtric" (Lucian Blaga, Trilogia cunoasterii, Cunoasterea luciferica). Cunoasterea umana este limitata de Marele Anonim ce impune cenzura transcendenta.
Marele Anonim, în viziunea lui Blaga, este un tot unitar de o maxima complexitate substantiala si structurala, o existenta pe deplin autarhica, adica suficienta siesi. [...] Daca dam cuvantului o acceptie mai larga decat se obisnuieste, nimic nu ne va opri sa spunem Marelui Anonim si astfel: DUMNEZEU. Aceasta cu atat mai mult cu cat dincolo de Marele Anonim nu întrezarim o existenta si mai centrala" (Lucian Blaga, Trilogia cosmologica).


O poezie semnificativa despre conceptia lui Blaga despre lumea rurala, unde traditiile se pastreaza cel mai bine si unde se naste vesnicia, este Sufletul satului:

Copilo, pune-ti manile pe genunchii mei.
Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat.
Aici orice gand e mai incet,
si inima-ti zvacneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate in piept,
ci adanc în pamant undeva.
Aici se vindeca setea de mantuire
si daca ti-ai sangerat picioarele
te asezi pe un podmol de lut.